Aleea Vasile Alecsandri 4, Iași 700259

cuciureanudan@yahoo.com

HomeConsultaţii neurologice

Consultații Neurologice

Consultatii neurologice la NeuroMed

Durerile de cap (cefaleea). Tratamentul pacienților cu episoade frecvente de cefalee

Cefaleea e o durere percepută de organismul uman difuz la nivelul extremității cefalice, în timp ce migrena este un diagnostic precis cu anumite criterii specifice. În momentul în care un pacient acuză cefalee, este obligatorie efectuarea examenului neurologic și apoi eventuale analize pentru a exclude orice patologie care ar putea să-i pună viața în pericol. Medicul neurolog decide. Există peste 300 de cauze care pot provoca dureri de cap, dar doar 2-3% dintre ele pot pune pe moment viața în pericol.

Durerile de cap pot fi însoțite de alte semne neurologice.
Migrenele cu aură prezintă alte simptome pe lângă durerea pulsatilă însoțită de grețuri și vărsături. Pacienții care acuză parestezii la nivelul membrelor, adică amorțeli, deficit motor (nu pot mișca o anumită parte a corpului), e esențial să facă diferența între cefalee doar în cadrul unei dureri de cap și alte patologii neurologice, deoarece simptomele sunt similare. Astfel că este extrem de important să se prezinte la medicul neurolog, dacă este o durere persistentă sau violentă nou instalată.

În mod particular pentru migrenă și în România este posibil un nou tratament, gratuit, cu rezultate bune.

Durerile de cap pot fi însoțite de alte semne neurologice sau generale (febră, stare generală de rău, tulburări de vedere). Migrenele pot prezenta și alte simptome în afara durerii, parestezii sau deficit motor. Este esențial să se facă distincția între cefalee și alte patologii neurologice, deoarece simptomele pot fi similare. Prin urmare, este extrem de important să consulți un medic în cazul unei dureri persistente și să nu te tratezi singur!

Dacă te confrunți cu dureri de cap persistente sau alte simptome neobișnuite, nu amâna!

Accidentul vascular cerebral

Accidentul vascular cerebral (AVC), a doua cauză de mortalitate la nivel mondial și prima cauză de mortalitate în Romania, reprezintă una dintre cele mai grave probleme de sănătate atât pe plan individual, cât și pe plan social. Pe lângă suferința umană, deces, invaliditate, AVC consumă resurse financiare mari pentru tratament, dispensarizare, absențe de la locul de muncă, instituționalizarea pacienților.

Având cauze multiple: de la factori de risc datorați stilului de viață (fumat, alcool, obezitate) la boli incorect tratate (hipertensiune arterială, diabet zaharat, tulburări de ritm cardiac etc.) până la factori genetici (trombofilii, coagulopatii), care pot fi recunoscuți din timp și pot fi parțial corectați, o multitudine de agresiuni asupra vaselor cerebrale pot determina 2 tipuri de AVC: ischemice (infarct cerebral) și hemoragice. Tipurile de AVC au cauze diferite și tratamente diferite, dar pentru populație este esențială recunoașterea semnelor de început și dirijarea persoanei către cel mai apropiat medic neurolog.

Accidentul vascular cerebral este o urgență medicală extrem de severă. Mulți dintre cei care suferă un AVC mor într-o lună, iar cei care supraviețuiesc pot rămâne cu complicații neurologice grave (paralizia membrelor, dificultăți de vorbire sau înghițire, tulburări emoționale, de echilibru și de vedere, pierderea memoriei etc.).

Alte afecțiuni:

  • Accidente vasculare cerebrale
  • Traumatisme craniene
  • Epilepsie
  • Boala Parkinson
  • Alzheimer
  • Demența
  • Scleroza multiplă
  • Vertij
  • Incontinența urinară.
Programează-te la o consultație medicală pentru afecțiunea neurologică